Spațiu construit versus cadru natural
ABC-ul Patrimoniului
Capitolul 2/9
Autor: Diana Culescu
Mediul este un termen general care desemnează tot ceea ce ne înconjoară. Acesta include atât organisme vii precum arborii, animalele, ciupercile sau insectele, cât și lucruri neînsuflețite precum solul, aerul, clădirile, temperatura sau lumina.
Mediul natural cuprinde elementele vii și non-vii care apar în mod natural, respectiv fără intervenția omului. Acesta mai poartă și denumirea de cadru natural. Mediul construit este opusul mediului natural. Acesta include orașe, case, magazine, școli, fabrici, parcuri, drumuri și multe alte elemente artificiale, create de oameni. Așadar, mediul construit este format dintr-un mozaic de spații caracterizate cu diverse atribute: verde, mineral, public, privat, urban, rural.
Introducere
Știați că?
Mediul este un termen general care desemnează tot ceea ce ne înconjoară.
Mediul include atât:
organisme vii, precum:
-
arborii
-
animalele
-
ciupercile
-
insectele
cât și lucruri neînsuflețite, precum:
-
solul
-
aerul
-
clădirile
-
temperatura
-
lumina
Mediul natural cuprinde elementele vii și non-vii care apar natural, fără intervenția omului. Acesta mai poartă și denumirea de cadru natural.
Mediul construit este opusul mediului natural. Include: orașe, case, magazine, școli, fabrici, parcuri, drumuri și multe alte elemente artificiale, create de oameni. Este format dintr-un mozaic de spații caracterizate cu diverse atribute: verde, mineral, public, privat, urban, rural etc. Mai poartă și denumirea de mediu sau spațiu antropic.
Știați că?
Spațiul construit include deseori elemente de floră și faună, dar ele nu fac parte întotdeauna din ecosisteme (adică ansambluri de organisme vii și elemente neînsuflețite conectate între ele prin diverse relații). 1
1 Un exemplu de ecosistem este pădurea, care cuprinde foarte multe elemente: diverse specii de plante și animale, solul sau apele.
Ecosistemele sunt caracteristice mediului natural, dar pot apărea sub diverse forme și în cadrul spațiului construit. Aici, elemente vii sunt dispuse, de cele mai multe ori, după o logică impusă de om, negând principiile naturii.
Exemple extreme sunt spațiile verzi clasice, cum ar fi grădinile de la Versailles sau Schönbrunn, unde vegetația este întreținută sub o formă nevăzută niciodată în mediul natural, sau grădinile zoologice ce adăpostesc în spații artificiale animale din zone foarte diferite ale Terrei.
Natura... naturală
Mediul natural este guvernat de un set de reguli foarte specifice.
În funcție de condițiile climatice și de sol, natura are deja stabilit un model pentru fiecare teritoriu. Funcționează ca un arhitect care a creat proiectul pentru o clădire, iar apoi urmărește cu atenție procesul de construire astfel încât, la final, clădirea din teren să arate precum cea desenată de el pe hârtie.
Natura desemnează speciile și numărul de indivizi aparținând fiecărei specii ce vor intra în componența fiecărui model, așa cum arhitectul stabilește din ce elemente va fi compusă o clădire și câte piese ale fiecărui element vor exista (ferestrele și numărul lor, ușile și numărul lor, camerele și numărul lor etc.).
În limbajul de specialitate, acest model se numește matrice. De exemplu, pentru zona Bucureștiului, matricea este reprezentată de pădurea de stejar care odinioară făcea parte din Codrii Vlăsiei.
Natura va încerca permanent să „construiască” matricea pe care a stabilit-o pentru un teritoriu. Acest proces complex este motivul pentru care în lanurile de grâu apar buruieni sau păpădiile își fac loc în gazonul din parc.
Aceste culturi realizate de om sunt atipice pentru mediul natural și nu respectă compoziția matricei specifice unui spațiu către care tinde întotdeauna natura.
Procesul prin care natura pune în practică modelul pe care îl are stabilit pentru un teritoriu se numește succesiune.
Succesiunea se referă la parcurgerea treptată a unor etape, de la popularea propriu-zisă a unui spațiu (stadiul de pionierat) până la momentul în care matricea este dezvoltată pe deplin (stadiul de climax).
Procesul poartă denumirea de succesiune primară atunci când pornește într-un spațiu de unde solul a dispărut din cauza unor catastrofe naturale (alunecări de teren, erupții vulcanice etc.) sau ca urmare a unor activități desfășurate de om (de exemplu, mineritul de suprafață).
Când succesiunea se desfășoară pe suprafețe de pe care modelul specific a dispărut dintr-o cauză oarecare (de exemplu, din cauza eliberării terenului pentru agricultură), păstrându-se cel puțin în parte solul, ea poată denumirea de succesiune secundară.
Natura investește o forță extrem de mare în acest proces de transformare a unui teritoriu până la forma dorită de ea.
Acest lucru se întâmplă mai ales acolo unde omul își încetează activitatea din diverse motive. Când omul nu i se mai opune, natura își reintră în drepturi și începe să își impună rapid propriile reguli.
Despre mediul natural trebuie să înțelegem și că oamenii nu iubesc natura reală în integralitatea sa. Ba chiar, de multe ori, sunt în conflict cu aceasta.
Exemple: țânțarii sau șoarecii pentru care oamenii au inventat metode de a-i elimina, deși ei sunt elemente care alcătuiesc natura la fel ca fluturii sau urșii panda.
Acest lucru se întâmplă cu toate componentele care ne aduc neplăceri sau ne pun în pericol. Îndepărtăm din orașe plantele care produc alergii.
Ajungem să ne înconjurăm cu o reinterpretare a naturii adevărate. O versiune din care cele mai multe pericole au fost îndepărtate și relațiile dintre componentele acesteia sunt modificate într-o mai mare sau mai mică măsură.
Într-un astfel de spațiu, regulile naturii (de exemplu, competiția dintre specii) sunt alterate sau chiar anulate. Atunci când mergem într-o pădure aflată în grija unui pădurar, nu vedem natura reală, deoarece acesta încearcă să elimine elementele pe care le consideră dăunătoare (uscăciuni, cadavre de animale) și să sprijine dezvoltarea altora (aducerea de hrană pentru urși sau căprioare).
Lucrurile se schimbă când pătrundem într-o zonă naturală ca pădurile virgine sau cvasi-virgine sau în spații unde oamenii și-au propus să protejeze natura și să îi permită să funcționeze după propriile reguli.
Știați că?
Zone naturale protejate sunt locuri unde natura are prioritate, iar cadrul construit, în care majoritatea dintre noi ne petrecem viața, este opusul.
În spațiile aflate sub influența activității umane, natura este cel mai adesea prezentă doar sub forma componentelor sale, ca plantele sau animalele.
Relațiile care se stabilesc în mod obișnuit între aceste elemente și mediul înconjurător sunt mult modificate sau chiar suprimate. Intervenția omului în relațiile stabilite în natură duce deseori la apariția unor conflicte sau probleme foarte mari, cum ar fi neplăcerile create vara de țânțari, cărora le priește mediul din micile bălți apărute în orașe.
Știați că?
Încercarea oamenilor de a îndepărta rezultatul (cu insecticide) și nu cauza (eliminarea numeroaselor bălți formate în mediul urban) e doar una din dovezile neînțelegerii felului în care funcționează natura.
Lipsa de înțelegere a regulilor naturii duce la deteriorarea cadrului nostru de viață și la apariția unor probleme grave. Înțelegerea și conlucrarea cu natura ajută la apropierea ei de oameni. Datorită beneficiilor pe care această apropiere le aduce, ca impactul pozitiv asupra sănătății locuitorilor, multe dintre orașele lumii încep să dezvolte programe ample în acest sens.
Asistăm azi la o adevărată întoarcere a oamenilor către natură.
Natura idealizată
Omul a adus întotdeauna lângă sine varianta îmbunătățită și idealizată a naturii.
Mai întâi, pe lângă casă, au apărut plantele utilitare, care:
-
ofereau hrană
de exemplu: mărul sau cireșul -
ajutau în gospodărie
ca nucul ale cărui frunze pot fi folosite pentru vopsit -
ofereau adăpost
față de soare sau intemperii
Latura utilitară este încă extrem de prezentă în curțile tradiționale din zonele rurale din România.
Pe parcursul timpului, prin tehnici horticole, omul a reușit să modifice o serie de plante, generând variante ameliorate (de regulă, fructe sau flori).
Cei mai cunoscuți sunt arborii fructiferi. Pentru aproape toate speciile de arbori fructiferi care se cultivă în prezent există încă în natură și forma sălbatică.
Variantele modificate poartă denumirea de cultivar sau soi și, în general, nu se pot înmulți singure. Perpetuarea lor depinde aproape mereu de intervenția umană, noi plante fiind obținute prin diverse metode ca altoirea și marcotarea.
Odinioară, din motive de securitate în fața invadatorilor, spațiul avut la dispoziție pentru cultivarea plantelor ameliorate era extrem de mic. Cultivarea lor s-a transformat într-o adevărată artă. Creșterea naturală a plantelor era alterată prin intervenții mai mult sau mai puțin agresive. Această abordare necesita un consum mare de resurse și o specializare foarte pronunțată.
În timp, modificarea plantelor a trecut de la motive strict utilitare, care vizau maximizarea producției de hrană, la cele estetice.
Tot prin intervenția omului, au apărut nenumărate plante cu flori mai mari, cu mai multe petale sau colorate diferit față de specia de bază. Modificările au vizat și alte trăsături ale plantelor precum culoarea, forma frunzelor sau forma generală.
Biodiversitatea între natură și oraș
Definiție
Biodiversitatea înseamnă varietatea de organisme vii ce caracterizează un teritoriu.
Totalitatea plantelor, a animalelor și a altor feluri de viețuitoare care trăiesc în Marea Neagră este un exemplu de biodiversitate. Un alt exemplu este totalitatea organismelor vii care trăiesc în oraș.
Atunci când ne referim la biodiversitate, distingem trei mari tipuri:
-
diversitatea de specii
toate speciile dintr-un teritoriu (de exemplu, totalitatea de specii de animale, arbori, insecte etc. care formează o pădure) -
diversitatea care se poate distinge în cadrul aceleiași specii
sau diversitate genetică (de exemplu, numărul de cai albi și numărul de cai negri) -
diversitatea dintre ecosisteme
diversitatea specifică unei păduri față de diversitatea dintr-o câmpie sau cea a unui lac cu apă dulce față de cea a unuia cu apă sărată
Pe Terra, biodiversitatea nu este distribuită în mod egal.
Diversitatea biologică variază de la Poli către Ecuator. Temperatura e unul dintre factorii cei mai importanți care determină formarea unui ecosistem și a biodiversității acestuia.
Către Poli este o biodiversitate mai redusă, pentru că puține viețuitoare sunt adaptate să reziste în fața temperaturilor foarte scăzute. Cu cât ne apropiem de Ecuator, biodiversitatea crește, pentru că temperaturile permit dezvoltarea mai multor organisme sensibile.
Temperatura influențează și variația biodiversității în funcție de altitudine. Astfel, la poalele muntelui biodiversitatea este mult mai bogată în comparație cu cea din vârf.
Mai există câțiva factori influenți asupra biodiversității unui spațiu:
-
precipitațiile
-
relieful
-
solul
În cazul muntelui, stratul mai mare de sol de la bază permite apariția arborilor, iar stratul subțire de pământ de pe culmi poate susține doar un covor cu ierburi de mici dimensiuni.
Biodiversitatea este influențată și de prezența altor specii.
De exemplu, numărul de iepuri, mistreți sau cerbi dintr-o pădure este influențat de numărul de lupi care vânează, căutându-și hrana pe acel teritoriu.
Biodiversitatea este foarte importantă pentru natură, dar și pentru oameni.
De exemplu, prezența microorganismelor este vitală în descompunerea plantelor și a animalelor moarte și, astfel, în generarea nutrienților din sol.
Solurile îmbogățite asigură o dezvoltare mai bună a plantelor, dar și o producție mai mare de hrană pentru oameni și alte organisme vii.
Pentru oameni, un număr mai mare de specii de plante înseamnă o varietate mai mare de culturi. O varietate mai mare de culturi reprezintă o diversitate mai mare de hrană sau de produse care contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor (medicamente, textile, mobilier etc.).
În orașe, biodiversitatea este deseori limitată de om.
Încercăm să maximizăm producția de hrană sau de alte bunuri necesare vieții noastre. Această limitare mai este dată și de faptul că oamenii aduc în oraș o versiune idealizată a naturii.
Nu este surprinzător faptul că biodiversitatea dintr-un parc este foarte redusă.
Numărul mic de specii de plante folosite în amenajări influențează numărul de specii de animale și insecte, care este limitat de resursele reduse de hrană.
În orașe, o rezervă importantă de biodiversitate sunt terenurile părăsite, denumite uneori și maidane.
Sunt spații unde natura începe să își impună propriile reguli și unde multe organisme încearcă să își găsească refugiu. Biodiversitatea specifică maidanelor este adesea mult mai mare decât cea a zonelor naturale.
Pentru a-și găsi și păstra echilibrul, zonele naturale se limitează la un număr de specii și de indivizi care pot funcționa împreună armonios.
Spațiile părăsite se află în plin proces de colonizare, în etapa de pionierat a succesiunii, și găzduiesc orice element viu care poate ajunge acolo și care poate să supraviețuiască condițiilor locale.
Știați că?
Rolul maidanelor ca rezervoare de biodiversitate în mijlocul spațiului în care cei mai mulți dintre noi trăiesc este foarte important. Spațiile părăsite pot readuce natura în mijlocul nostru și, alături de ea, o diversitate biologică semnificativă.
Test fulger
Care dintre spațiile prezentate în imaginile alăturate găzduiește cea mai pronunțată biodiversitate?
A
Sursa: Diana Culescu (arhiva personală, 2018)
B
Sursa: https://pixabay.com/en/forest-moss-nature-lush-green-483207/
C
Sursa: https://pixabay.com/en/grass-field-meadow-rush-growth-3336700/
D
Sursa: https://pixabay.com/en/nature-outdoor-landscape-wood-rail-3241126/Varianta A
Greșit!
Aceasta este o amenajare de parc realizată de om, iar numărul de specii de plante este limitat; în consecință, numărul de specii de animale, insecte și alte organisme vii este redus.
Varianta B
Greșit!
Este un ansamblu dezvoltat natural și aflat în stare de echilibru, iar numărul speciilor este mult mai redus față de un spațiu similar aflat într-o fază inferioară de dezvoltare.
Varianta C
Greșit!
Culturile de tip gazon sunt realizate dintr-un număr extrem de redus de specii (de regulă 3-4 specii), așadar aceasta este unul dintre elementele cele mai lipsite de biodiversitate din sfera spațiilor generate de om.
Varianta D
Corect!
Zonele abandonate se află la începutul procesului succesoral, fiind purtătoare de foarte mare biodiversitate; în aceste spații își găsesc locul toate speciile ce reușesc să își transporte semințe sau fragmente de plante pentru a genera noi indivizi.
Patrimoniul natural
Definiție
Patrimoniul natural este parte a patrimoniului mondial și înseamnă ansamblul de locuri și specii care constituie adevărate comori ale Terrei. Înglobează totalitatea elementelor de biodiversitate, structurile geologice și ecosistemele care au o valoare remarcabilă pentru societatea noastră, din punct de vedere estetic și științific.
-
viu
-
dinamic
Patrimoniul natural se află într-o continuă schimbare generată de modul de funcționare al naturii. Organismele vii apar, se dezvoltă și apoi dispar. Alți factori, cum ar fi succesiunea anotimpurilor, temperatura, precipitațiile etc., contribuie la rândul lor la modificarea continuă a patrimoniului natural.
Societatea noastră și-a propus să protejeze atât patrimoniul cultural, cât și patrimoniul natural.
Știați că?
În prezent, exemple excepționale aparținând acestor două categorii de patrimoniu sunt incluse în Lista Patrimoniului Mondial în cadrul UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization/ Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), care urmărește să încurajeze identificarea, protejarea și conservarea patrimoniului cultural și natural, din întreaga lume, de o importanță deosebită pentru omenire.
Pentru a deveni parte din Lista Patrimoniului Mondial, un sit trebuie să îndeplinească unul sau mai multe criterii stabilite la nivel internațional:
-
zone de o frumusețe naturală excepțională
-
capacitatea de a reuni arii naturale importante pentru conservarea biodiversității
-
potențialul de a reprezenta o capodoperă a genului creativ uman
Patrimoniul mondial îmbracă o multitudine de forme.
Regăsim pe lista UNESCO situri aflate în stăpânirea naturii și elemente ale cadrului construit. Toate sunt în viziunea UNESCO surse de neînlocuit pentru viață și inspirație.
Patrimoniul natural și cel cultural se bucură și de alte forme de recunoaștere (la nivel mondial, european, național sau local) care urmăresc protecția și conservarea elementelor valoroase.
Un exemplu este Rețeaua Ecologică Europeană Natura2000, constituită pentru garantarea protejării unor specii sălbatice și a unor habitate naturale.
La nivel național, patrimoniul natural este protejat prin instituirea unor arii naturale protejate, adică zone terestre, acvatice sau subterane care au un regim special de ocrotire pentru diverse elemente.
Recunoașterea elementelor remarcabile are mai multe paliere și în cazul patrimoniului cultural. În România, mai multe capodopere create de om sunt protejate ca monumente istorice. Importanța lor este semnalată prin înscrierea operelor în diferite grupe valorice. Conform prevederilor din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, clădirea Ateneului Român din București este încadrată în grupa valorică A, fiind un monument de importanță națională și universală. În schimb, Grădina Icoanei din București face parte din grupa valorică B, ea având însemnătate mai curând pentru comunitatea locală.
Fie că se bucură de apreciere internațională sau locală, elementele de patrimoniu sunt moștenirea primită de la înaintașii noștri, pe care în prezent o conservăm și protejăm pentru a o putea transmite generațiilor următoare.
-
![Patrimoniul natural]()
Lanțul Munților Dolomiți din nord-estul Italiei, devenit componentă a Patrimoniului mondial UNESCO în 2009.
Sursa: https://pixabay.com/en/dolomites-mountains-lake-italy-2179602/ -
![Patrimoniul natural]()
Delta Dunării, declarată componentă a Patrimoniului mondial UNESCO în 1991.
Sursa: https://pixabay.com/en/danube-danube-delta-delta-tulcea-2529569/ -
![Patrimoniul natural]()
Palatul și Grădinile de la Versailles din Franța, intrate în Patrimoniul mondial UNESCO în 1979.
Sursa: https://pixabay.com/en/versailles-palace-of-versailles-493919/ -
![Patrimoniul natural]()
Ansamblul Taj Mahal din India, intrat în Patrimoniul mondial UNESCO în 1983.
Sursa: https://pixabay.com/en/taj-mahal-india-agra-temple-tomb-368/
Peisajul cultural
Definiție
Convenția Europeană a Peisajului definește peisajul ca fiind o parte de teritoriu perceput ca atare de către oameni și care este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și umani.
Altfel spus: peisajul, indiferent de elementele din care este compus, nu poate exista în lipsa privitorului, adică a omului.
Învățăm să privim un spațiu ca peisaj de la comunitatea în care trăim.
Odinioară, cadrul natural era rar perceput ca peisaj.
Pe parcursul dezvoltării societății umane, tehnologia a permis deplasarea pe distanțe tot mai lungi, iar tehnologia a făcut posibilă îndepărtarea multor pericole și generarea timpului liber.
Omul a avut ocazia să contempleze spații, care s-au transformat treptat în peisaje. Pictorii sunt cei care surprind un nou fel de a privi lumea și determină comunitatea să își îndrepte atenția către diverse teritorii.
Încetul cu încetul, teritoriile misterioase și amenințătoare de odinioară încep să intre în viața noastră sub formă de peisaje. Pădurea, deșertul și savana, la fel ca marea, au devenit în zilele noastre peisaje pe care le cunoaștem, care ne plac sau care ne impresionează.
Peisajul este o construcție culturală.
Având la dispoziție noile tehnologii (la fel ca pictorii de odinioară), devenim ambasadori ai unui nou tip de peisaj cultural: peisajul urban.
Dragostea față de natură și tradiții ne poartă pașii din ce în ce mai des spre zonele rurale. Începe să se contureze din ce în ce mai bine și peisajul rural.
Știați că?
UNESCO definește peisajele culturale ca rezultate concrete ale conlucrării dintre natură și om.
Peisajele culturale exprimă o relație îndelungată și strânsă între comunități și spațiul în care s-au dezvoltat. Rolul lor este din ce în ce mai important în viața comunităților, iar oamenii încep să fie mai atenți față de peisajele culturale și să își pună problema protejării și conservării lor.
Pe lângă aspecte specifice cadrului natural (ca solul, flora sau relieful), ocrotirea peisajului presupune și factori umani (ca realizarea de construcții, relațiile economice sau stilul de viață) care au dus la generarea unui anumit peisaj.
UNESCO a propus încadrarea peisajelor culturale în trei categorii principale
-
Peisajul conceptut și realizat intenționat de om
-
Peisajul dezvoltat organic
-
Peisajul cultural asociativ
1. Peisajul conceptut și realizat intenționat de om
În această tipologie sunt incluse parcurile sau grădinile. Peisajele din categorie, care au fost realizate pentru scopuri estetice, sunt adesea (dar nu întotdeauna) asociate cu clădiri sau ansambluri monumentale.
O parte din componentele acestui tip de peisaj sunt elementele vegetale, ceea ce le face trecătoare, pentru că imaginea lor depinde în mare măsură de longevitatea plantelor. Păstrarea acestor peisaje înseamnă activități de întreținere și regenerare a amenajărilor.
2. Peisajul dezvoltat organic
Este rezultatul unor factori sociali, economici, administrativi sau religioși. S-a dezvoltat în forma sa actuală prin asocierea cu mediul natural sau ca răspuns la provocările acestuia.
Pornind de la deprinderile sociale sau culturale ale unor indivizi sau ale unei comunități, peisajele ajung să reflecte caracterul vieții cotidiene a acestora.
Felul în care sunt folosite terenurile joacă un rol esențial în acest tip de peisaj, care se împarte în două subcategorii:
- peisajul relicvă, în care procesul evolutiv s-a terminat într-un anumit moment din trecut, dar ale cărui caracteristici sunt încă vizibile în zilele noastre
- peisajul continuu, în care procesul evolutiv este în plină desfășurare, iar formele sale caracteristice sunt vizibile
3. Peisajul cultural asociativ
Cea de-a treia categorie este caracterizată prin asocierea elementelor naturale cu valori religioase, artistice sau culturale. În cazul acestui tip de peisaj, dovezile culturale materiale sunt nesemnificative sau uneori lipsesc cu desăvârșire.
Peisajele culturale sunt intersectarea cadrului natural cu mediul construit de om, transpunerea în spațiu și timp a relației dintre om și natură.
Beneficiile pe care le aduc peisajele culturale sunt enorme. Oferă oportunități recreative, economice, sociale, turistice, ecologice și educaționale, ajutându-ne să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine ca indivizi și comunități.
Test fulger
Care dintre imaginile alăturate prezintă un exemplu de peisaj cultural recunoscut la nivel mondial?
A
Sursa: Luminita (licență BY-SA 2.0, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Manastirea)
B
Sursa: https://pixabay.com/en/ch%C3%A2teau-d-azay-le-rideau-loire-1273163/Varianta A
Greșit!
Imaginea prezintă o ipostază a peisajului maramureșean. El a căpătat în timp un renume la nivel național și chiar european, însă este mai puțin cunoscut la nivel mondial.
Varianta B
Corect!
Ansamblul din imagine face parte din situl aferent văii fluviului Loara, care a fost introdus în patrimoniul mondial al UNESCO în anul 2000. Situl reprezintă în prezent un reper cultural universal.
Cum poți aplica mai departe ce ai învățat în acest capitol?
Gândește-te dacă ești o persoană căreia îi place mai mult natura reală sau versiunea idealizată pe care omul o aduce alături de el în oraș. Povestește-le și celor din jur despre aceste două versiuni ale naturii. Apoi, roagă-i să îți spună ce versiune ar alege ei și de ce ar alege varianta respectivă.
Gândește-te care dintre fructele și legumele pe care le mănânci provin de la plante create de om și care sunt cele ce se găsesc în mod normal în natură. Eventual, poți să faci o mică cercetare online în acest sens.
Fă o listă cu locurile în care îți petreci de regulă timpul liber atunci când mergi în natură. Încearcă să îți dai seama care loc are cea mai redusă biodiversitate. Confruntă-ți opinia cu cei din jur.
Gândește-te ce fel de locuri aparținând patrimoniului natural ai vizitat până în prezent. Alege-l pe cel care ți-a plăcut cel mai mult. Apoi, încearcă să identifici care sunt elementele care te-au făcut să îți placă.
Gândește-te care este peisajul tău preferat. Apoi încearcă să identifici de ce acest peisaj a devenit preferatul tău. Identifică elementele care îl definesc.
Dacă ai un telefon mobil cu ajutorul căruia faci poze, identifică imaginile pe care le-ai făcut afară. Ce au ele în comun? Ce elemente se repetă cel mai des în aceste imagini?
Fă o listă cu peisajele care îți sunt cele mai cunoscute (văzute de tine personal sau observate în fotografii sau filme). Încearcă să identifici din ce categorie UNESCO fac parte. Ai regăsit în lista ta toate aceste categorii?