1

Gusturile se educă

Imitație = [ înțelegere + apropriere ] principii

Johann Joachim Winckelmann, iluminist german din secolul al XVIII-lea, este considerat de mulți cercetători unul dintre fondatorii arheologiei științifice și întemeietorul istoriei artei.

În viziunea lui, imitația nu implică reproducerea întocmai a unui obiect, ci înțelegerea și aproprierea principiilor existente.

Să luăm exemplul Parthenonului și al Pavilionului Germaniei, realizat de arh. Ludwig Mies van der Rohe, pentru expoziția Internațională din Spania, Barcelona, 1929. Oare putem afirma că pavilionul este o imitație a Parthenonului?

Unele voci academice afirmă că, de fapt, Pavilionul ar fi o variantă deconstructivistă a Parthenonului.

Ce-i drept, analizând în paralel planurile celor două repere arhitecturale, pot fi observate componente ale Parthenonului regăsite în structura pavilionului, dar într-o configurație alterată.

Oare așa o fi? De ce? Și, mai ales, cum?

Gusturile se educă
2

Ce ne spune istoria

"If you want to be famous,
If you want to advance the discourse,
You can not do what's popular,
You have to do the opposite to what is popular.
By doing the opposite of what is popular,
you, somehow, critically reframe the things that came before you."

„Dacă vrei să fii celebru,
dacă vrei să dezvolți mai departe discursul,
Nu poți crea ceva ce este popular,
Trebuie să realizezi opusul a ceea ce este popular.
Realizând opusul a ceea ce este popular,
Tu, într-un fel, reconceptualizezi critic lucrurile care au apărut înaintea ta.”

prof. Jacqueline Joyce GARGUS - Knowlton School în cadrul Universității Ohio

Pe urmele antichității

Aceasta este perioada generic acceptată de academicieni ca fiind definită de la primele forme de scriere documentată istoric până la Căderea Imperiului Roman de Vest, 476 e.n.

Mesopotamia, Egiptul Antic, India și China sunt considerate leagăne ale civilizației, fiind primele teritorii în care a fost înregistrată scrierea.

Mesopotamia

De la mesopotamieni am moștenit temple din cărămizi, cunoscute sub numele de zigurate. Dintre acestea, astăzi, cel mai cunoscut este considerat Ziguratul din Ur (Irak), datând din anul 2100 î.e.n.

Egiptul Antic

Despre egipteni știm că aveau cunoștințe avansate de matematică, stăpâneau noțiuni de algebră și geometrie și erau familiarizați cu folosirea proporțiilor de aur1. Încă din perioada 1600 î.e.n., erau capabili să producă obiecte din faianță și sticlă și foloseau instrumente și tehnici speciale pentru ridicarea construcțiilor din piatră2. De la ei, încă păstrăm astăzi celebrele piramide din Giza.

1 Kemp Barry, Ancient Egypt: Anatomy of a Civilization. London: Routledge, p. 138

2 Nicholson Paul T., Ancient Egyptian Materials and Technology. Cambridge: Cambridge University, 2000, p. 195

Grecia Antică

Grecii antici ne-au transmis o solidă fundație teoretică în domeniul arhitecturii. De la ei am dobândit numeroase noțiuni privind vocabularul specific arhitectural, diverse proporții și armonii structurale, precum și o suită de tipuri de construcții publice.

În urma lor, rămân emblematice nu doar arhitecturile monumentale precum teatrul, agora, mausoleul, stadionul sau templul, cât mai ales maniera de raportare a acestor forme la peisajul în care se încadrează.

Ridicate pe structuri de cadre alcătuite din stâlpi și grinzi, clădirile Greciei Antice au fost inițial realizate din lemn, iar doar într-o fază ulterioară din piatră. Astăzi, reținem cele trei ordine principale ale arhitecturii clasice: doric, ionic și corintic, așa cum au fost definite de Vitruvius în De Architectura, și numeroase elemente decorative devenite parte integrantă din arhitectura clasică.

Imperiul Roman

Despre romani știm că aveau principii clar stabilite pentru planificarea urbană. De regulă, orașele erau structurate după două axe principale perpendiculare, cardo și decumanus, și o tramă generală ortogonală ce definea o suită de insulae. Lor le atribuim invenția betonului, a arcelor, a bolților și a cupolelor, precum și construcția a numeroase structuri inginerești, în special apeducte și poduri. În ceea ce privește stilistica arhitecturală, aceasta a fost inspirată de ordinele grecești.3

3 Grecia este cucerită de romani în 146 î.e.n. și ocupată efectiv în 31 î.e.n.

India

Din cultura indiană a acestor timpuri, învățăm despre stupas și arhitecturi sculptate în stânci, temple circulare și fântâni cilindrice din cărămidă. De asemenea, moștenim noțiuni privind caracterul utilitar al structurilor urbane.4

4 Rowland, Benjamin, The Art and Architecture of India: Buddhist, Hindu, Jain, 1967, Pelican History of Art, Penguin, pp. 31-34

China

Cultura chineză ne transmite noțiuni despre ierarhizarea direcționată a spațiului5, principii de încadrare în peisaj și de integrare a simbolurilor mitologice.

5 Liang Sicheng, A pictorial history of Chinese architecture: a study of the development of its structural system and the evolution of its types, ed. by Wilma Fairbank, Cambridge: MIT Press, 1984

Africa

Arhitectura aksumită ne supune atenției o suită de structuri constructive particulare ce alternează straturi de piatră și lemn. Un exemplu în acest sens este turnul din Yeha (sec. VIII î.e.n.).

America

Perioada precolumbiană este marcată mai cu seamă de trei culturi distincte: Inca, meso-americani și pueblo.

Despre incași știm că aveau un sistem dezvoltat de străzi și poduri și că erau buni tăietori în piatră6. De la meso-americani am moștenit o suită de piramide și o preocupare pentru planificarea urbană în funcție de fenomene astrale. Localizați în zona Americii de Nord, pueblo obișnuiau să se grupeze în cadrul unor ansambluri de construcții în stânci.

6 Carolyn Dean, The Inka Married the Earth: Integrated Outcrops and the Making of Place, The Art Bulletin, 2007, consultat pe https://vdocuments.site/documents/the-inka-married-the-earth-integrated-outcrops-and-the-making-of-place-58c99141d5891.html, în data de 24.01.2019

Epopeea medievală

În anul 395, Imperiul Roman este divizat administrativ în două regiuni independente. Sub presiunea triburilor germanice, Imperiul de Vest se destramă în 476. Imperiul Estic reușește să supraviețuiască până în secolul al XV-lea când, în cele din urmă, cade odată cu ocuparea Constantinopolului de otomani.

Este o perioadă marcată de migrații și invazii, de un salt demografic semnificativ7 și de dezvoltarea agriculturii.

Treptat, civilizațiile încep să se organizeze în sate și state. Numeroase structuri fortificate și castele ne rămân astăzi mărturie pentru modul de organizare a societății acelor timpuri și pentru preocupările lor curente.

7 Un salt de la 35 la 80 de milioane de locuitori între 1000 și 1347, conform Epstein, Steven A., An Economic and Social History of Later Medieval Europe, 1000-1500, Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2009, pp. 52–53

Arhitectura persană

A evoluat pe fondul dezvoltării civilizațiilor musulmane și explorează forme încărcate de semnificații, simboluri inspirate din astrologie, transpuse în jocuri geometrice simple.

Aspectul impunător generat de structuri libere și ample sub cupole și semicupole monumentale este o caracteristică ce a influențat de-a lungul timpului arhitectura societății musulmane. În ceea ce privește arhitectura civilă, o construcție tipică acestei culturi, care s-a răspândit în numeroase teritorii și care a evoluat sub diverse forme până în zilele noastre, este caravanseraiul, sau hanul (khan).

Arhitectura preromanică

Se impune în vestul Europei prin aspectul său masiv, pereți groși, arce rotunde și plan simetric. Sudul Franței, Spania și Italia rurală încă păstrează numeroase repere în acest sens.

Dacă în vest continuă să se vorbească latina, în est domină mult timp limba greacă. În condițiile unei separări culturale tot mai evidente, în 1054 are loc Marea Schismă, o fractură istorică puternic reflectată în evoluția arhitecturii religioase din această epocă.

Arhitectura bizantină

Prezintă influențe din arhitectura greacă și romană și se face remarcată prin complexitatea geometrică a cupolelor și planul cruciform tipic bisericilor.

Arhitectura gotică

Ia naștere în Franța secolului al XII-lea. Este un stil ambițios, pe care îl regăsim mai cu seamă manifestat în contextul edificiilor religioase până în secolul XVI. Clădirile realizate în acest stil au o siluetă verticală zveltă, accentuată de numeroase arce butante, bolți cu nervuri, rozete și vitralii.

Africa

Somalia experimentează diferite forme de construcție de:

  • zidărie
  • fortărețe
  • moschei
  • temple
  • apeducte
  • turnuri
  • morminte piramidale

Treptat, asimilează practicile arabe de construcție, iar multe dintre noile forme arhitecturale sunt realizate peste cele vechi. Africa de Nord lasă în urmă Marea Moschee din Kairouan, Tunisia.

India

Arhitectura acestei perioade impresionează prin:

  • grandoarea construcției
  • sculpturi delicate
  • domuri înalte

În sud, se dezvoltă arhitectura Maru-Gurjara8 specifică civilizației Rajasthani. Influențe sunt preluate și mai târziu, când, în timpul Imperiului Hoysala (sec. XI-XIV), sunt generate noi forme arhitecturale cu o deosebită atenție pentru detalii. Aproximativ 100 de temple Hoysala sunt păstrate astăzi.9

8 Vasishtha Rādhākrishṇa, Art and artists of Rajasthan: a study on the art & artists of Mewar with reference to western Indian school of painting, 1995, p. 22.

9 Foekema Gerard, A Complete Guide to Hoysaḷa Temples, Abhinav Publications, 1996

America

Arhitectura Maya este puternic influențată de mitologie și astrologie, incașii dezvoltă orașe după structuri rectangulare, adaptate topografiei terenului, cu terase pentru agricultură și depozite prevăzute cu sisteme de ventilație, iar pueblos continuă să dezvolte ansambluri urbane în nișe scobite în interiorul unor stânci.

Jocuri clasiciste

După căderea Constantinopolului, mulți intelectuali greci refugiați în nordul Italiei aduc cu ei numeroase materiale documentare, importante surse de inspirație pentru debutul curentului renascentist, care începe să prindă contur încă din secolul XIV.10

10 Har Michael H., History of Libraries in the Western World, Scarecrow Press Incorporate, 1999

După mulți istorici, Florența este considerat orașul în care a început această mișcare culturală11 bazată pe un cult estetic idealizat, unde omul devine măsura tuturor lucrurilor și pentru care studiul monumentelor Antichității este principala referință documentară.

11 Burke, P., The European Renaissance: Centre and Peripheries, 1998

Secolele XV-XVII sunt dominate de:

  • bogăție economică

  • explorare de noi teritorii

  • gândire umanistă

America este „descoperită” în 1492 de Cristofor Columb și colonizată ulterior de Spania, Marea Britanie, Danemarca, Olanda și Franța.

În perioada următoare, colonialismul european capătă o tot mai mare amploare, atrăgând după sine dezvoltarea capitalismului, exploatarea a numeroase resurse naturale și definirea de identități culturale precise.

Arhitectura renascentistă

Este fondată pe principii estetice inspirate din stilul clasic al reperelor antice.

Pe fondul mobilității generate de Căderea Constantinopolului (1453) și al noilor tehnologii de tipărire, redescoperirea valorilor Antichității dezvoltă un interes accentuat pentru o estetică bazată pe:

  • simetrie

  • proporții

  • forme geometrice

În 1414, umanistul florentin Poggio Bracciolini descoperă în Elveția un exemplar al lucrării lui Vitruvius, De Architectura, pe care o republică și pentru care se bucură de numeroase răspunsuri pozitive. Leon Battista Alberti publică în 1450 De re aedificatoria. Este urmat de Sebastiano Serlio, care publică în 1537 Regoli generali d'architettura, și de Andrea Palladio, care publică în 1570 I quattro libri dell'architettura. Sunt operele principale care fixează bazele teoretice ale curentului renascentist, ce este preluat din aproape în aproape în Franța, Germania, Anglia, Rusia.

Ce ne spune istoria

Școala din Atena, pictură murală, realizată de Raphael Sanzio, 1511, Muzeul Vatican

Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:%22The_School_of_Athens%22_by_Raffaello_Sanzio_da_Urbino.jpg

Manierismul

Odată cu aprofundarea studiului perspectivei, începe să se manifeste un interes particular pentru exprimarea unei personalități specifice. Pe parcursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, tot mai frecvent, descoperim preocupări variate pentru dinamica formelor, deformare și integrarea ideii de mișcare. Manierismul, așa cum începe să apară definit de istoricii începutului de secol XX, este considerat un curent de o mare modernitate.

Barocul

Considerat un stil extravagant și dramatic, barocul urmărea seducția simțurilor prin crearea de continuități între spațiul real și cel imaginar. Manifestat în secolele XVII-XVIII, acest curent opulent este asociat adesea cu:

  • bogăție

  • exuberanță

  • teatralitate

Neoclasicismul

Ca răspuns la grandoarea manifestată în perioada barocă și în contextul descoperirilor arheologice de la Pompei și Herculane, intelectualitatea europeană reîntoarce privirea înspre trecut și înspre liniile simple ale arhitecturii palladiene.

Revoluții și revoluționari

Cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea este puternic marcată de o multitudine de mutații:

  • socio-economice

  • politice

  • tehnologice

Marea Britanie, care la jumătatea secolului deținea supremația comercială la nivel global12, este cea care dă startul revoluției industriale, atrăgând după sine:

  • inovare tehnologică

  • dezvoltare economică

  • urbanizare masivă a societății

12 Reisman George, Capitalism: A complete understanding of the nature and value of human economic life, Jameson Books. 1998, p. 127

Iluminismul, un curent de gândire european ce s-a manifestat în Europa în diferite domenii în această epocă, militează pentru crearea unei societăți raționale.

Intelectuali celebri precum Rousseau, Montesquieu, Voltaire, Spinoza, Bacon aderă la aceste principii filosofice. Numeroși istorici susțin că această mișcare culturală a stat la baza Revoluției franceze din 178913 și a generat apariția democrației și a naționalismului.

13 Chartier Roger, The Cultural Origins of the French Revolution, Duke University Press, 1991

Secolul XIX urmează această cale a modernității și continuă tendințele accelerate de dezvoltare, care încep să genereze un impact major în viața orașelor, nevoite să răspundă urgent unor noi standarde de locuire pentru mase, de transport și de igienă.

Inovația tehnologică este elementul central ce marchează arhitectura acestei epoci, pentru care expozițiile internaționale au constituit principalul teren de desfășurare.

Ce ne spune istoria

Crystal Palace, pavilion realizat în 1851, de peisagistul Joseph Paxton, pentru Expoziția Internațională din Londra

Sursa: Desene realizate de frații Dickinson, în 1852, și publicate în 1854, 'Dickinsons' comprehensive pictures of the Great Exhibition of 1851', versiune digitală disponibilă pe https://archive.org/stream/Dickinsonscompr1#page/n89/mode/thumb

Un suflu de modernitate

Începutul secolului XX este marcat de o nevoie acută de libertate creativă, de respingerea etichetelor și de afirmarea individualităților.

Este o perioadă dinamică cu numeroase fracturi politice, economice și sociale. Cele două războaie mondiale joacă un rol semnificativ la nivel global în evoluția contextelor socio-politice și impactul economic asupra fenomenelor culturale.

Art Nouveau

Beneficiind de suportul tehnologic ce facilitează manipularea de elemente structurale și decorative metalice, între 1890 și 1910, un nou curent decorativ începe să provoace imaginația arhitecților și a artiștilor europeni.

Noi forme curbe, libere, inspirate din natură sunt reunite sub ceea ce:

  • francezii și belgienii numesc
    Art Nouveau

  • austriecii recunosc ca
    Secession

  • englezii percep ca
    Modern style

  • italienii ca
    Liberty

„Form follows function”14

14 Sullivan, Louis H., The Tall Office Building Artistically Considered, 1896, Getty Research Institute, https://archive.org/details/tallofficebuildi00sull/page/n4

Începutul secolului al XX-lea atrage după sine și o nevoie estetică de:

  • simplificare a formei

  • eliberare de rigorile eclectismului academic

  • introducere a semnificației ca parte din ecuația arhitecturală

Ce ne spune istoria

Art Deco

Originar din Franța antebelică, cu o popularitate semnificativă în Statele Unite, America de Sud, India, China, Australia sau Japonia, stilul Art Deco este adoptat mai cu seamă pentru reprezentarea arhitecturii comerciale și de divertisment.

Este o mișcare decorativă ce a marcat începutul secolului XX în domeniul artelor vizuale și al designului de produs.

Ce ne spune istoria

Chrysler Building, New York, proiect realizat de arhitectul William Van Allen în 1930

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Chrysler_Building_2005_3.jpg

Modernismul interbelic

Introduce un nou vocabular estetic în limbajul arhitectural, cu principii constructive clar stabilite și reguli compoziționale precise.

Arhitectura expresionistă

Caută să exploreze noi teritorii formale prin integrarea de concepte ideologice ce subordonează forma și spațiul unor efecte psihologice teatrale.

Mișcarea constructivistă

Este răspunsul sovietic la modernismul occidental, un curent estetic, manifestat în perioada interbelică, ce combină tehnologii avansate și mecanisme inginerești sofisticate în scop propagandistic.

Arhitectura de masă

După cel de-Al Doilea Război Mondial, arhitectura de masă capătă un nou avânt, odată cu inventarea betonului prefabricat, în 1948, de francezul Raymond Camus și în contextul unei puternice voințe politice de reabilitare socială și mai ales economică.

Arhitectura brutalistă

Explorează valențele estetice ale materialelor constructive și caută să valorizeze specificitățile structurale ca elemente decorative.

Ce ne spune istoria

Habitat 67 este un model de locuire colectivă, realizat în Montreal de arhitectul Moshe Safdie ca pavilion pentru expoziția internațională din 1967

Sursa: Thomas Ledl, 2017, https://en.wikipedia.org/wiki/File:Habitat_67,_southwest_view.jpg

Postmodernismul

Postmodernismul în arhitectură este răspunsul estetic la austeritatea morfologică exprimată de stilul internațional modernist al epocii interbelice. Primele forme de manifestare încep să apară în anii '60, însă acest curent ajunge la apogeu abia în anii '80-'90. Reprezentativă rămâne lucrarea lui Robert Venturi, Complexity and Contradiction in Architecture, publicată în 1966.

Arhitectura ca artă

În 1978, Cindy și Jay A. Pritzker, renumiți filantropi susținători ai activităților de cercetare în domeniile culturale, educaționale, medicale și științifice, decid să creeze un premiu care să recunoască meritele arhitecților contemporani și să stimuleze creativitatea în domeniul profesional. Astăzi, premiul Pritzker este considerat echivalentul în arhitectură al premiilor Nobel.

Starchitecture

Primele dezbateri privind reabilitarea fostului port al orașului Bilbao încep să fie purtate încă din anii '80. Tot atunci apare și ideea realizării unui muzeu pe locul frișelor industriale. Însă, abia în 1991 administrația bască propune Fundației Guggenheim acordarea unui buget concret în acest sens. Trei arhitecți importanți15 au fost invitați pentru a propune soluții conceptuale de design, iar proiectul i-a fost acordat în cele din urmă lui Frank Gehry. Încă de la deschiderea muzeului, în 1997, clădirea a fost apreciată de public, fiind considerată una dintre cele mai reușite arhitecturi ale secolului al XX-lea. Dar, cel mai important, încă din primul an de la deschidere a atras un număr semnificativ de turiști și a angrenat în scurt timp un întreg mecanism de dezvoltare locală.

15 Arata Isozaki din Japonia, Coop Himmelb(l)au din Austria și Frank Gehry din Statele Unite

Ce ne spune istoria

Muzeul Guggenheim, Bilbao, 1997, arh. Frank Gehry

Sursa: Tony Hisgett, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Guggenheim_night_2_(3804035123).jpg

Efectul Bilbao este astăzi deopotrivă criticat și aclamat. Implicarea unor arhitecți celebri în realizarea din bani publici a unor construcții exuberante, în speranța că noul program arhitectural va reactiva zone urbane problematice și va atrage dezvoltare locală, este o schemă riscantă exploatată de-a lungul timpului de numeroase administrații și de investitori privați la nivel global.

Merită menționate și poate comparate:

  • Centrul Pompidou, din Paris, realizat de Renzo Piano și Richard Rogers în 1977
  • MAXXI, Muzeul național pentru artele secolului XXI, realizat de Zaha Hadid, în Roma, în 2010.
Ce ne spune istoria

MAXXI, Roma, 2010, arhitect Zaha Hadid

Sursa: Iwan Baan, https://www.arthitectural.com/zaha-hadid-architects-maxxi-national-museum-of-xxi-arts/maxxi-rome-zha-7686/

Care sunt contextele economic și politic în care apare, care este impactul social generat și cum este apreciată calitatea arhitecturii în mediul profesional?

În 2014, Frank Gehry este invitat în Spania, la Oviedo, pentru a i se acorda premiul Prince of Asturias. În cadrul conferinței de presă, făcând trimitere la controversatul proiect pentru Muzeul Fundației Louis Vuitton ce tocmai își deschisese porțile în Paris, un jurnalist îl întreabă pe arhitect dacă arhitectura sa este doar pentru spectacol.

Acesta a fost răspunsul lui Frank Gehry:

„În această lume în care trăim, nouăzeci și opt la sută din tot ceea ce este construit și proiectat astăzi sunt rateuri. Nu există nicio preocupare pentru design, niciun fel de respect pentru omenire sau pentru orice altceva. (...)
Din când în când, însă, o mână de oameni reușesc să facă ceva special... foarte puțini. Dar, Doamne, lăsați-ne în pace. Suntem dedicați muncii noastre.”

"In this world we are living in, ninety-eight per cent of everything that is built and designed today is pure shit. There’s no sense of design, no respect for humanity or for anything else (...)
Once in a while, however, a group of people do something special. Very few, but God, leave us alone. We are dedicated to our work."

3

Imaginând un viitor pentru trecut

„Patrimoniul urban este vizibil în numele orașelor, în monumentele sale, în detalii arhitecturale, străzile, parcurile și spațiile urbane, pentru a numi doar câteva dintre locuri. Alte părți ale trecutului rămân invizibile și stratificate sub pașii noștri. Responsabilitatea noastră ca cercetători, specialiști de patrimoniu și consultanți este să punem aceste capsule de timp la dispoziția cetățenilor, planificatorilor, dezvoltatorilor și managerilor, astfel încât cunoștințele și urmele trecutului să poată fi utilizate astăzi ca resurse în cel mai bun mod posibil.

Dezvoltarea unui oraș robust înseamnă a aduce laolaltă cunoștințe, metode și instrumente pentru activarea unui patrimoniu urban divers ca resursă valoroasă pentru societățile actuale.” 16

16 Dr. Torgrim Sneve Guttormsen - Senior Researcher în cadrul Norwegian Institute for Cultural Heritage Research / Using Deep History in Urban Planning: Urban Archaeology as Cultural Product, prezentare în cadrul Bienalei ACHS, 2016, Montreal

Din păcate, Antichitatea nu ne transmite prea multe documente scrise despre practicile de conservare a edificiilor existente.

Primul decret, promulgat în anul 408, ce face referire la „protecția monumentelor publice” romane precum temple și edificii dedicate spectacolelor constituie un prim indiciu clar privind o presupusă practică a distrugerii acestor repere.

Războaiele și migrațiile ce au urmat pe parcursul Evului Mediu au contribuit la accentuarea fenomenului de pierdere a urmelor Antichității. Numeroase edificii ale Romei Antice rămase fără funcțiune sunt reutilizate, fiind destinate altor activități.

Treptat, tehnicile romane de construcție sunt pierdute și noi civilizații se instalează în vechile clădiri fără a ști cum să le repare și fără a avea resurse în acest sens. Numeroase temple și alte construcții importante sunt transformate în biserici sau sunt utilizate ca sursă de materie primă pentru noi ansambluri arhitecturale.

Imaginând un viitor pentru trecut

Teatrul lui Marcellus, construit în 61-55 î.e.n., transformat în fortăreață în timpul Evului Mediu și mai apoi în palat în timpul Renașterii, păstrează în prezent urmele transformărilor suferite de-a lungul timpului.

Poggio Bracciolini, una dintre figurile majore ale primei generații de umaniști, publică în 1403 o colecție de inscripții antice în care documentează degradările naturale suferite de clădiri de-a lungul timpului și transformările efectuate de oameni. 40 de ani mai târziu, Leon Battista Alberti începe redactarea tratatului său de arhitectură, De re aedificatoria, dedicând restaurării clădirilor ultimul dintre cele zece volume. Tratează aspecte legate de întreținerea și repararea structurilor existente, descrie principalele degradări ce pot surveni asupra edificiilor vechi și detaliază metode de consolidare a componentelor structurale. Termenul „restauro” se referă mai curând la întreținere și reparații.

Textul Papei Pius II, Cum almam nostram urbem, din 1462, este unul dintre primele edicte ce vizează protecția ruinelor și a construcțiilor Romei Antice și interzice jafurile și distrugerile, însă își rezervă dreptul de a exploata acest fond existent pentru noile construcții comandate de el. În 1561, îi cere lui Michelangelo să transforme o parte din termele lui Dioclețian în biserică.

Imaginând un viitor pentru trecut

Ruinele termelor la jumătatea secolului XVI

Sursa: Stefano Du Perac. I vestigi dell'antichita di Roma raccolti et ritratti in perspettiva, Rome, Lorenzo della Vaccheria, 1575 desen disponibil pe https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1145473.texteImage

Alte distrugeri semnificative au loc în Franța, în timpul Revoluției.

În 1794, Félix Vicq d'Azyr prezintă instrucțiunile sale privind metodele de inventariere și de conservare a tuturor obiectelor de pe teritoriul Republicii ce pot servi ca sursă documentară pentru:

  • arte

  • științe

  • educație

Insistă asupra importanței conservării artei și culturii în folosul poporului și caută să introducă conceptul de valoare istorică.

Campaniile de inventariere a monumentelor dau naștere noțiunilor:

  • patrimoniu

  • conservare

  • monument istoric

Abia la începutul secolului al XIX-lea apar primele instituții dedicate conservării monumentelor istorice, pentru care încep să fie definite și valori artistice, nu doar calități constructive.

Primele reflexii privind restaurarea concretă vor orienta francezii înspre restituirea situației „originale” a monumentului. Este și punctul de vedere adoptat de Eugène Viollet Le Duc.

Pentru lucrările întreprinse la Notre-Dame de Paris, el descrie numeroasele faze de intervenție identificate, pe care le consideră inadecvate în raport cu logica originală, idealizează faza inițială ca proces finit și, făcând apel la tehnici contemporane de construcție, alege să redea clădirii aspectul presupus a fi existat în Evul Mediu.

Tot Viollet Le Duc este cel care abordează chestiunea funcțiunii: „Cea mai bună modalitate de a conserva un edificiu este de a-i găsi un rol.”

Gustavo Giovannoni (1873-1947) este cel care inventează conceptul de patrimoniu urban și introduce ca factor patrimonial noțiunea de valoare memorială.

Redactarea Cartei de la Atena în 1931, înființarea UNESCO în 1945 și elaborarea Cartei de la Veneția în 1964 încearcă să ofere răspunsuri urgente nevoii acute de revitalizare a orașelor afectate de bombardamente în timpul celor două războaie mondiale și să prioritizeze transmiterea valorilor trecutului pentru generațiile viitoare.17

17 Jacquin Laure, Projeter dans l’existant. Etude de sept cas de transformations anciennes et contemporaines, teză master, ENSA Paris-Belleville, 2011, pp. 21-34

Patrimoniul la răscruce18, lucrare publicată de Françoise Choay în 2009, ilustrează critic evoluția ideii de patrimoniu prin prezentarea unor texte emblematice din cultura vest-europeană și subliniază perenitatea practicilor de transformare a construcțiilor în secolele XII-XXI.

18 Titlul original: Le Patrimoine en question

Edificiile moștenite de societatea contemporană au suferit numeroase transformări de-a lungul timpului.

În prezent, apreciem că fiecare dintre fazele de intervenție constituie mărturie a unui moment în istoria unui loc și poate căpăta valoare patrimonială în sine.

De asemenea, astăzi, mai mult ca oricând, conștientizăm că amprenta arhitecturală pe care o creăm este purtătoare de semnificații patrimoniale pentru generațiile viitoare.

Toate capitolele