Patrimoniu, dezvoltare locală și turism
ABC-ul Patrimoniului
Capitolul 9/9
Autor: Virgil Nițulescu
Patrimoniul constituie un bun care ne marchează existența, pentru că este tot ceea ce strămoșii noștri au considerat că este atât de prețios, încât au simțit nevoia să ni-l lase moștenire și să ne bucurăm de el.
Dacă nu vom avea grijă de monumentele din localitățile în care trăim, ele se vor prăbuși, iar noi vom ști mult mai puține lucruri despre modul de viață al celor care le-au construit și, nu în ultimul rând, nu vom mai ști aproape nimic despre propria noastră identitate: cine suntem, cu ce suntem deosebiți față de cei din alte regiuni, țări și continente.
Relația dintre patrimoniu, turism și dezvoltare locală
În viața noastră de zi cu zi, nu există patrimoniu cultural care să poată fi despărțit de cel natural.
Știați că?
Patrimoniul constituie un bun care ne marchează existența, pentru că este tot ceea ce strămoșii noștri au considerat că este atât de prețios, încât au crezut că este bine să ni-l lase și nouă moștenire, să ne bucurăm de el.
Patrimoniu — Partea cea mai importantă a bunurilor spirituale și materiale moștenite de la strămoși. Din motive metodologice, facem distincție între patrimoniul natural și cel cultural. O îmbinare fericită a patrimoniului natural cu cel cultural o constituie peisajul cultural. Patrimoniul cultural poate fi imaterial (limba, muzica, tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile etc.) sau material. Acesta din urmă este fie patrimoniul arheologic, fie patrimoniul construit (orice fel de construcții care corespund unor criterii valorice legate de unicitate, originalitate și vechime), precum și patrimoniul mobil (cel mai adesea, colecționat în muzee).
Ne-am mulțumit multă vreme să:
-
admirăm un tablou
pentru frumusețea lui -
memorăm un cântec tradițional
pentru că am simțit că, în acest fel, aparținem unei comunități -
ocrotim mediul natural
pentru că am înțeles că, ori de câte ori am distrus o pădure, un lac sau casa unor plante sau animale, am ajuns, până la urmă, să ne facem rău chiar nouă și să ne punem în pericol viața
Dar, de câteva zeci de ani, oamenii au înțeles că toate acestea nu sunt de ajuns și că patrimoniul mai are un rost, la care nu ne-am gândit prea mult înainte. Este vorba despre sprijinul pe care patrimoniul ni-l poate oferi pentru dezvoltarea economică.
De-a lungul a secole întregi de „civilizare“, oamenii au învățat că, pentru a trăi mai bine, mai confortabil, trebuie să dezvolte economia.
Încet-încet, societatea a învățat că nu putem privi în viitor dacă:
-
ne distrugem resursele de supraviețuire
-
distrugem mediul înconjurător
-
epuizăm resursele naturale ale Pământului
-
poluăm natura
-
dezvoltăm orașele fără să asigurăm și un nivel de trai decent pentru locuitorii acestora
Știați că?
Conceptul de dezvoltare durabilă se referă la formele de dezvoltare economică și socială care au la bază menținerea unui echilibru, astfel încât să putem asigura bunăstare pentru cât mai mulți oameni fără a periclita posibilitățile generațiilor viitoare de a avea acces la resurse regenerabile.
Patrimoniul se dovedește a fi o resursă ideală pentru dezvoltare durabilă – în special pentru comunitățile locale – cu condiția să știm cum să îl punem în valoare.
Motivul pentru care patrimoniul – natural și cultural – este atât de apreciat este unicitatea.
Dacă, în ceea ce privește patrimoniul natural, pare de înțeles că fiecare loc din lume este unic, la patrimoniul cultural, lucrurile nu sunt la fel de evidente.
În acest moment, tehnologiile moderne sunt capabile să producă, pe scară largă, reproduceri exacte ale unor obiecte originale.
Însă valoarea nu este dată de copie, ci de original.
Ești de acord?
Așa cum este normal să ne dorim să ascultăm trupa preferată de rock în concert live, pentru că fiecare reprezentație este irepetabilă, este de imaginat că oricâte filme documentare am urmări, la televizor sau pe internet, despre piramidele de la Giza, nimic nu va putea înlocui senzația pe care o oferă privirea, de aproape și fără intermediari, a unora dintre cele mai impunătoare monumente din istoria omenirii, cu o vechime de peste 4.500 de ani.
Importante sunt și meseriile care au contribuit la constituirea patrimoniului:
- de la meșterii specializați în lucrul cu materiale tradiționale (zidărie de cărămidă, lut, paiantă, lemn, acoperișuri din stuf, șindrilă sau țiglă etc.)
- la cei care știu să lucreze stucatură ori la meșterii fierari, potcovari, cizmari, croitori, argintari, tâmplari, dulgheri, vopsitori ș.a.m.d.
Aceștia au posibilitatea de a duce mai departe meșteșuguri care sunt pe cale de dispariție, odată cu înlocuirea forței de muncă umană cu utilajele și cu generalizarea producției de masă.
Știați că?
Avantajul direct al practicării unor asemenea meserii nu este doar unul de interes social (prin faptul că se contribuie la perpetuarea unui patrimoniu imaterial), ci și unul direct, pentru meșteri, deoarece munca artizanală este întotdeauna mai bine plătită.
De pe urma dezvoltării unor centre de conservare a patrimoniului imaterial câștigă însă și o întreagă ramură a economiei: turismul.
Turismul s-a diferențiat prin mai multe moduri de practicare pe parcursul ultimului secol:
-
turismul recreativ
(practicat, cu deosebire, în stațiunile de la litoral sau în cele montane) -
turismul balnear
-
turismul sportiv
(adeseori, îmbinat cu turismul recreativ) -
turismul de cumpărături
(practicat, mai ales, în marile orașe) -
turismul rural
(care oferă timp pentru odihnă și retragere în zone liniștite, pentru cei care vor să scape de stresul zilnic, acumulat în marile aglomerări urbane) -
turismul de afaceri
Categoria care a cunoscut cea mai rapidă ascensiune este turismul cultural.
În multe situații, turismul cultural este legat de turismul științific (cel care urmărește explorarea unor zone puțin cercetate și cunoscute sau vizitarea unor rezervații naturale), dar și de cel de cumpărături sau rural, dacă localitățile în cauză sunt bogate în patrimoniu cultural.
Există mai multe motive pentru care turismul cultural a luat o amploare deosebită în ultima jumătate de secol:
-
nevoia de cunoaștere,
firească pentru orice ființă umană -
oferă o varietate neegalată de alte forme de petrecere a timpului liber,
în ceea ce privește obiectivele vizitate
Așadar, beneficiul vizitatorilor este cert:
O vacanță care să îmbine frumusețea peisajelor cu îmbogățirea cunoștințelor nu are cum să fie plictisitoare.
Dar, pentru ca succesul să fie garantat și noi, ca turiști, să plecăm mulțumiți și, mai mult, să ne dorim să ne întoarcem în locurile vizitate, este nevoie ca cei care ne fac oferta turistică să știe să îmbine investiții în patrimoniu cu investiții în infrastructura de care turiștii au nevoie (transport, locuri de cazare, restaurante, spații în care petrecerea timpului să ofere garanția siguranței persoanei).
Știați că?
Locuri care, aparent, sunt dezavantajate din punct de vedere geografic sau climateric pot deveni atractive dacă ceea ce li se oferă turiștilor are caracter unic și tocmai originalitatea este bine pusă în valoare.
Știați că?
Promovarea turismului cultural contribuie la creșterea gradului de incluziune socială pentru toate grupurile minoritare din comunitate, din punct de vedere economic, social, etnic sau religios.
Europa — un continent privilegiat
Știați că?
Un fidel indicator al răspândirii patrimoniului natural și cultural din lume îl constituie Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural, înființată și administrată de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).
Această Listă a fost înființată în baza unui tratat internațional, la care au aderat 193 de state – practic, majoritatea țărilor lumii – și care datează din 1972.
Scopul Convenției UNESCO din 1972 este:
-
cunoașterea celor mai de preț bunuri din patrimoniul omenirii
-
determinarea fiecărei țări și comunități în parte de a proteja și a pune în valoare propriul său patrimoniu
Până în 2018, în această Listă au fost incluse 1092 de „bunuri naturale și culturale“.
Știați că?
În 2003, UNESCO a adoptat o altă Convenție, cea privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care nu era cunoscut și protejat prin prevederile tratatului din 1972. La această Convenție au aderat 178 de state și pe Lista patrimoniului cultural imaterial au fost incluse 508 „elemente“.
În vreme ce patrimoniul natural și cel imaterial sunt mai bine reprezentate în Africa, Asia, Australia și America, Europa este extrem de bogată în ceea ce privește patrimoniul cultural construit (situri și monumente istorice).
Grecia are înscrise, în Lista patrimoniului mondial natural și cultural, nu mai puțin de 18 obiective , în vreme ce Burkina Faso, o țară cu un teritoriu de trei ori mai mare și cu o populație cu 50% mai numeroasă decât a Greciei, nu a reușit să înscrie în Listă decât 2 obiective.
Țările cu cel mai bogat patrimoniu sunt și cele care au investit în promovarea și punerea lui în valoare, mai ales, din punct de vedere turistic.
Nu este întâmplător faptul că țările care au atras cel mai mare număr de turiști străini din lume, indiferent de mărimea lor raportată la teritoriu sau populație, sunt:
-
Franța
-
Spania
Franța are înscrise pe Lista patrimoniului mondial 44 de bunuri naturale și culturale, iar Spania a reușit să înscrie 47 de situri.
Un rol important în atragerea turiștilor îl are și patrimoniul cultural mobil concentrat în muzee și monumente istorice vizitabile.
De exemplu, în primele 20 cele mai vizitate muzee din lume, se găsesc trei muzee pariziene:
-
Muzeul Luvru
cu 10 milioane de vizitatori în anul 2018, este pe locul întâi -
Muzeul de Artă Modernă
(de fapt, al artei secolului XX), numit și Centrul Pompidou (după numele fostului președinte al Franței, Georges Pompidou), este pe locul 17, cu 4 milioane de vizitatori -
Muzeul d’Orsay
rezervat artei din secolul al XIX-lea, este pe locul 18, cu 3,5 milioane de vizitatori
Un clasament recent al celor mai vizitate orașe din lume dovedește că elementul hotărâtor în alegerea destinațiilor turistice îl reprezintă patrimoniul pe care aceste orașe îl dețin.
Primele trei orașe ale lumii în ceea ce privește numărul de turiști străini atrași sunt:
-
Bangkok, capitala Thailandei
constituie baza de plecare pentru o rețea bogată de așezări istorice, cu temple budiste și rezervații naturale -
Londra
-
Paris
În ceea ce privește cele două capitale europene, cei mai mulți turiști sunt atrași nu de posibilitățile de relaxare în hoteluri de cinci stele, ci de atracțiile culturale din Londra și Paris.
În jurul bunurilor naturale și culturale și al zonelor în care a fost înregistrat patrimoniul cultural imaterial s-a dezvoltat o rețea turistică excepțională, care a produs bunăstare.
Privind zonele istorice cu o tradiție veche și bogată în punerea în valoare a patrimoniului local ca resursă de dezvoltare, se pot oferi numeroase exemple.
Unul dintre cazurile cele mai cunoscute este cel al orașelor din peninsula italică:
-
Vatican, orașul–stat
este, prin muzeele sale, unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. -
Roma (în centrul căreia există Vaticanul)
este, la rândul său, un oraș cu monumente istorice, religioase și civile, precum și cu muzee cunoscute și foarte apreciate.
Pe locurile următoare se situează alte trei orașe care sunt vizitate în special pentru patrimoniul lor cultural:
-
Veneția
-
Florența
-
Milano
În fiecare caz în parte, nu este vorba doar despre monumentele istorice, ci și despre patrimoniul cultural imaterial: tradițiile gastronomice și festivalurile tradiționale (cel mai cunoscut este, desigur, Carnavalul venețian) sunt la fel de importante.
Nu întâmplător, toate aceste orașe înregistrează cele mai mari costuri de trai pentru cei care locuiesc acolo (rezidenți). Cheltuielile zilnice sunt atât de mari, încât mulți dintre localnici au preferat să se mute în zonele de la periferie și să vină în centru doar pentru muncă.
Nu doar patrimoniul cultural antic, medieval și modern (acesta din urmă, în cazul Europei, datând din perioada secolelor XVI – XIX), ci chiar și cel contemporan este pus în valoare în interes turistic.
Cele mai mari atracții turistice ale Barcelonei – oraș cu monumente bine conservate din perioada sfârșitului Evului Mediu și a începuturilor Epocii Moderne – sunt construcțiile realizate de arhitectul Antoni Gaudí:
-
Casa Battló
(1904) -
Casa Milà
(1910) -
biserica Sagrada Familia
începută în 1882 și neterminată până astăzi
Știați că?
Biserica Sagrada Familia este a doua cea mai vizitată biserică din Europa, după Bazilica Sfântul Petru din Vatican. În 2018, numărul estimat de vizitatori ai bisericii se ridică la 3 milioane, marea majoritate fiind turiști străini. Chiar dacă Barcelona este un oraș care beneficiază și de apropierea plajelor Mediteranei, ceea ce aduce bogăția lui este patrimoniul său cultural.
Unul dintre exemplele concludente pentru importanța patrimoniului cultural este un alt oraș spaniol, de astă dată nu din Catalonia, ci din Țara Bascilor:
Bilbao
Chiar dacă și acesta este un oraș bogat în monumente istorice, procesul de dezindustrializare început acum aproape patru decenii a dus la părăsirea localității de multe familii, care își pierduseră locurile de muncă.
Orașul a fost unul dintre cele mai grav atinse de o criză economică, din care și-a revenit, în primul rând, printr-o investiție masivă într-un obiectiv cultural: Muzeul Guggenheim.
Proiectat de unul dintre cei mai importanți arhitecți ai lumii de astăzi, canadianul Frank O. Gehry, muzeul – inaugurat în 1997 – aduce, astăzi, aproape 2 milioane de turiști, anual, în Bilbao, ceea ce a contribuit la regenerarea orașului, prin reorientarea economiei sale către sectorul de servicii dedicate turiștilor.
Populația localității a început, din nou, să crească, nivelul de trai s-a ridicat, în ciuda noii crize economice de acum un deceniu, iar șomajul a revenit la niveluri acceptabile.
Locul României
Față de alte țări europene, în România, turismul s-a dezvoltat destul de târziu.
Practic, în urmă cu doar 150 de ani, singurul turism practicat în România era cel balnear, în doar câteva locuri din țară – și acesta era accesibil doar oamenilor bogați.
Abia după Primul Război Mondial (sau Marele Război), în România a început să se dezvolte și turismul legat de peisajele montane.
Tot atunci, a început să devină popular și pelerinajul la bisericile monumente istorice, răspândite în mai multe zone din România, cele mai cunoscute fiind cele din nordul Moldovei.
Tot în acea perioadă se dezvoltă și turismul la litoralul Mării Negre.
În perioada de după 1970, în afară de stațiunile de relaxare, din munți și de pe litoral, începe să se dezvolte și turismul cultural, fiind promovate, mai ales, monumentele medievale, laice și religioase.
Pentru ca acestea să fie puse în valoare, statul a investit și în infrastructura turistică.
Știați că?
Sfârșitul regimului politic comunist, în 1989, și lunga perioadă de restructurare economică ce a urmat au dus la oprirea investițiilor în infrastructură, ceea ce a dus la scăderea drastică a numărului de turiști, mai ales străini.
Delta Dunării,
aflată, în cea mai mare parte a sa, pe teritoriul României (în jud. Tulcea) și, pe o suprafață mai mică, pe cel al Ucrainei. Delta Dunării este a doua ca mărime din Europa (după cea a fluviului Volga, din Rusia), dar este cea mai bine conservată. Este una dintre cele peste 600 de rezervații ale biosferei din lume.
Bisericile cu pictură exterioară din nordul Moldovei,
construite în secolele XV – XVI, care sunt situate în județul Suceava. Acestea sunt:
- Biserica din Arbore,
- Biserica Mănăstirii Humor,
- Biserica Mănăstirii Moldovița,
- Biserica din Pătrăuți,
- Biserica Mănăstirii Probota,
- Biserica Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava,
- Biserica Mănăstirii Voroneț
- și Biserica Mănăstirii Sucevița.
Mănăstirea Hurezi,
din orașul Horezu (jud. Vâlcea). Mănăstirea a fost construită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în anii 1693 – 1697.
Satele cu biserici fortificate din Transilvania,
construite de comunități rurale ale sașilor și secuilor din Transilvania în secolele XIII – XVI, sunt situate în satele:
- Biertan și Valea Viilor (jud. Sibiu),
- Prejmer și Viscri (jud. Brașov),
- Dârjiu (jud. Harghita),
- Saschiz (jud. Mureș)
- și Câlnic (jud. Alba).
Centrul istoric al municipiului Sighișoara (jud. Mureș),
construită începând din sec. XIII, cetatea de pe dealul Sighișoara fiind una dintre cele mai vechi fortificații medievale europene locuite neîntrerupt, până astăzi.
Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș.
Bisericile sunt specifice comunităților românești din jud. Maramureș și au fost construite în sec. XVII – XVIII, în satele:
- Budești,
- Desești,
- Bârsana,
- Poienile Izei,
- Ieud Deal,
- Șurdești,
- Plopiș
- și Rogoz.
Cetățile dacice din Munții Orăștiei (jud. Hunedoara).
Cetățile de la Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița au fost construite în sec. I î. Hr. și au constituit sistemul defensiv principal al Daciei, până la cucerirea romană, în 106.
Pădurile primare și bătrâne de fag din Carpați și din alte regiuni ale Europei
se întind în 12 state europene. În România, ele sunt:
- Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița (jud. Caraș–Severin),
- Parcul Național Domogled – Valea Cernei (județele Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj),
- Parcul Național Cozia (jud. Vâlcea),
- Codrul secular Șinca (jud. Brașov),
- Codrul secular Slătioara (jud. Suceava)
- și aria protejată Arcer – Țibleș Bran (jud. Maramureș).
-
![Locul României]()
Delta Dunării.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Danube_Delta_between_tourism_and_traditional_life!.JPG -
![Locul României]()
Biserica fortificată din Cristian.
Sursa: https://pixabay.com/en/cristian-transylvania-romania-1622715/ -
![Locul României]()
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.
Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/Nera_Gorge_08.jpg
Pe de altă parte, în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, România a înscris șapte elemente:
-
Ritualul Călușului
-
Doina
-
Tehnica ceramicii tradiționale de Horezu
-
Colindatul de ceată bărbătească
(înscris și în Republica Moldova) -
Dansul fecioresc din Transilvania
-
Meșteșugul țeserii scoarțelor din România
(înscris și în Republica Moldova) -
Practicile culturale asociate Mărțișorului
(înscrise și în Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova)
Toate alcătuiesc, în realitate, cea mai importantă resursă de dezvoltare durabilă a României.
Experiența Sibiu
Probabil că unul dintre cele mai elocvente exemple de punere în valoare a patrimoniului unei comunități locale care, pe baza turismului, a creat dezvoltare îl constituie momentul anului 2007, când Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană.
Știați că?
Pentru buna organizare a evenimentului, care a durat un an întreg, România a investit, prin bugetul de stat, 50 de milioane de euro, la care s-au adăugat bani proveniți din bugetele locale (al județului Sibiu și al municipiului Sibiu), din surse private și din subvenții europene.
În Sibiu au fost construite, modernizate și adaptate aeroportul, gara feroviară, drumurile, noi spații comerciale și de cazare a turiștilor. De altfel, numărul acestora a depășit toate așteptările. La cele 220 de proiecte culturale derulate pe perioada anului 2007 au luat parte, în afară de localnici, circa 1 milion de turiști.
Promovarea bogatului patrimoniu cultural sibian a favorizat și zonele din jur, atât cele care se evidențiază prin prezervarea patrimoniului natural, cât și satele care adăpostesc patrimoniul cultural construit și patrimoniul cultural imaterial.
Turiștii veniți la Sibiu pentru evenimentele din cadrul Capitalei Culturale Europene au profitat de ocazie pentru a vizita și împrejurimile, ceea ce a dus la creșterea prețului serviciilor din localitățile situate în proximitatea Sibiului și, implicit, la dezvoltarea acestora.
În anul 2021, România mai are o șansă similară, de această dată Capitală Culturală Europeană fiind Timișoara, un oraș cu un patrimoniu vast și divers și cu posibilități de dezvoltare turistică pe măsură.
În loc de concluzie
Adeseori, să trăim mai bine depinde de fiecare dintre noi.
Există numeroase exemple, în întreaga lume, dar și în România, din care reiese că dacă protejăm patrimoniul natural și cultural și investim în turism (dar de o manieră responsabilă, prin care să nu epuizăm resursele naturale), avem șansa să ne bucurăm de o viață mai frumoasă și mai prosperă.