Patrimoniul, între protejare și distrugere
ABC-ul Patrimoniului
Capitolul 4/9
Autor: Iosef Kovacs
Patrimoniul este ceea ce strămoșii noștri au păstrat, au creat și le-au lăsat ca moștenire descendenților lor, uneori pentru a ne aminti despre ei și viața lor, uneori din întâmplare.
De ce patrimoniul cultural este atât de important?
Timpul care a trecut de la crearea unui obiect sau de la momentul în care a avut loc un eveniment este foarte important pentru că influențează modul în care percepem lucrurile. Trecerea timpului oferă perspectiva necesară pentru a da valoare unui obiect sau unui loc. El permite evitarea aprecierii unei mode trecătoare.
Patrimoniul este ceea ce strămoșii noștri au păstrat, au creat și le-au lăsat ca moștenire descendenților lor, uneori pentru a ne aminti despre ei și viața lor, uneori din întâmplare.
Reprezintă acumulări de cunoștințe și experiențe devenite platforme de lansare pentru noi experimente care, la rândul lor, duc la creșterea calității vieții.
Este o moștenire transmisă de la o generație la alta, iar noi toți participăm la acest proces continuu pentru că oferă valoare:
-
la nivelul individului
-
la nivelul comunității
Patrimoniul ne reprezintă ca:
-
individ
-
grup
-
societate
-
comunitate
Ne face să ne simțim diferiți și unici.
Castelul Gravensteen din Gent, Belgia
Sursa: https://pixabay.com/ro/ghent-gravensteen-centrul-ora%C5%9Fului-1139785/
Valoare și timp
Factorii principali care determină apartenența unui obiect la patrimoniul cultural prin stabilirea valorii patrimoniului sunt:
-
vechimea elementului
-
calitățile sale intrinseci
-
importanța sa pentru a înțelege istoria
Raritatea unui bun sau a unui obiect îi mărește valoarea, iar acest lucru este valabil și pentru patrimoniu.
Anumite elemente considerate astăzi de patrimoniu nu erau la momentul creării lor, iar unele creații de astăzi vor face parte din patrimoniu. Depinde în parte de interesul care le este conferit în prezent.
O mare parte din moștenirea noastră nu este nici rară, nici excepțională. Casele și clădirile care alcătuiesc peisajul urban al orașelor, al satelor și peisajele culturale ale țării noastre stau ca mărturie pentru modul în care trăiau / trăim și construiau / construim strămoșii noștri sau noi într-o situație dată.
Peisajele culturale sunt peisaje transformate de ocupația umană.
Elementele naturale pot fi, de asemenea, parte din peisajele culturale atunci când au o importanță semnificativă în identitatea unui loc, cum ar fi un munte sau o panoramă excepțională. Această moștenire aparține elementului comun, dar participă la identitatea noastră, pentru că nicăieri nu a fost construit altul exact în același mod ca aici.
Misiunea noastră este să protejăm moștenirea culturală și să o predăm generațiilor viitoare.
S-ar putea să credem că acest patrimoniu cultural este un lucru din trecut, static, nu se mai schimbă. Adevărul este altul: el se schimbă în mod constant și interacționează cu cei care îl îmbogățesc.
Patrimoniul nostru joacă un rol important în modelarea viitorului.
De asemenea, putem decide asupra păstrării patrimoniului pentru generațiile viitoare, după cum putem decide și dispariția acestuia.
Cunoașterea patrimoniului cultural oferă ocazia de a descoperi diferențele noastre culturale și de a iniția un dialog despre ceea ce este comun pentru noi.
Cum putem îmbogăți viața mai bine decât cunoscând această componentă cheie a identității noastre și apropiindu-ne de ea?
Nu trebuie să permitem ca moștenirea noastră culturală să fie deteriorată sau distrusă.
Ansamblul conacului Rosetti - Solescu
Sursa: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/20/Conacul_din_Sole%C5%9Fti.jpgConservarea și asigurarea accesului generațiilor viitoare la patrimoniul cultural și natural
Patrimoniul este adesea fragil, vulnerabil și uneori chiar amenințat cu dispariția, din diverse motive:
-
vârsta
-
fenomenele de modă
-
starea precară a structurilor sau a clădirilor
-
numărul mare de turiști care vizitează un loc
și de alte amenințări la adresa patrimoniului:
-
ignoranța
-
indiferența
-
războaiele și conflictele
-
intervenția umană
-
incendiile
-
dezastrele naturale
Datorită trecutului istoric divers, fiecare țară are un patrimoniu cultural extrem de bogat. Cu toate acestea, patrimoniul construit și mediul natural asociat sunt, în majoritatea cazurilor, extrem de degradate din cauza lipsei de resurse pentru întreținere.
Din păcate, acest lucru nu numai că duce la distrugerea stării fizice a clădirilor și a mediului înconjurător, dar afectează negativ și:
-
supraviețuirea tradițiilor culturale și a altor forme de patrimoniu intelectual
-
coeziunea și statornicia comunităților locale
Cum se protejează patrimoniul cultural?
Toată lumea poate proteja patrimoniul, dar, pentru că este un bun public, este de asemenea important ca organismele publice să îl protejeze.
Cine este responsabil pentru protejarea și conservarea patrimoniului?
De fapt, cu toții suntem responsabili și trebuie să ne implicăm activ în protejarea moștenirii culturale.
Cu toate acestea, grație împărțirii sarcinilor, rolurile sunt distribuite, iar responsabilitatea devine mult mai ușoară pentru toată lumea!
Principalii actori pentru protejarea patrimoniului pot fi împărțiți în patru grupe în funcție de activitățile pe care le desfășoară:
-
acțiune privată: cetățeni și organizații private
-
acțiuni publice: municipalități, administrațiile publice locale, guvernul
-
protecția patrimoniului umanității: organizații internaționale
-
protejarea profesiilor de patrimoniu: instituții de pregătire profesională
Cetățenii
Toți locuitorii unei localități (oraș, comună, sat), de la cel mai mic până la cel mai în vârstă, pot juca un rol principal în protecția patrimoniului.
Proprietarii bunurilor de patrimoniu sunt responsabili pentru protejarea și conservarea acestora.
Cetățenii se mobilizează în grupuri sau asociații pentru a sensibiliza organizațiile publice sau private la pericolele care amenință elementele patrimoniului și găsesc soluții pentru a le îmbunătăți.
Asociațiile și fundațiile private
Mai multe grupuri de oameni pasionați promovează și apără moștenirea în toate regiunile din Quebec. Ele creează instrumente pentru ca cetățenii să cunoască și să protejeze mai bine patrimoniul care îi înconjoară.
Municipalitățile și administrațiile publice locale
Multe municipalități aplică legi pentru a proteja în mod legal clădirile și siturile de patrimoniu. Acestea trebuie să se asigure că toate lucrările efectuate asupra clădirii sau a sitului respectă caracteristicile patrimoniului.
Fiecare municipalitate pune în aplicare un plan urbanistic și planuri de reglementare.
De exemplu, o municipalitate poate solicita construirea de noi clădiri care să se integreze armonios în peisajul urban.
De asemenea, municipalitățile pot oferi cetățenilor consiliere de renovare, conservare și protecție pentru a le ajuta să desfășoare activități care respectă caracterul patrimoniului clădirilor.
Municipalitățile pot, de asemenea, desfășura activități educaționale și recreative sau pot oferi instrumente de interpretare care să prezinte moștenirea lor.
Guvernul
Ministerele de resort, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului și instituțiile subordonate de specialitate creează cadrul legislativ pentru protejarea patrimoniului cultural și natural.
Câteva legi fundamentale formează un cadru pentru protecția patrimoniului:
-
Legea protejării monumentelor istorice
-
Legea protejării patrimoniului arheologic
-
Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul
-
Legea protecției mediului
Ministerul Culturii poate clasifica bunuri mobile, situri și clădiri istorice, uneori chiar și părți ale localităților.
Atunci când o proprietate patrimonială este clasificată, aceasta este protejată și înregistrată în Registrul de evidență care îi conferă protecție juridică, exemple fiind Lista Monumentelor Istorice, Registrul Arheologic Național etc.
Organizațiile internaționale
UNESCO
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este principalul organism responsabil pentru protejarea patrimoniului mondial.
El a elaborat Convenția patrimoniului mondial pentru a obliga țările semnatare să protejeze și să conserve, pentru generațiile viitoare, patrimoniul mondial descoperit pe teritoriul lor.
ICOMOS
Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri (ICOMOS) este un organism care consiliază UNESCO și evaluează proprietățile pentru înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial.
ICCROM
Centrul Internațional de Studii pentru Conservarea și Restaurarea Bunurilor Culturale (ICCROM) își dă avizul cu privire la conservarea proprietăților înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial și informează privind tehnicile de restaurare.
IUCN
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) este un organism care face recomandări către UNESCO privind înscrierea siturilor naturale pe Lista Patrimoniului Mondial. De asemenea, Uniunea evaluează starea de conservare a teritoriilor aflate deja pe listă.
Profesiile legate de patrimoniu
Profesioniștii, comercianții și purtătorii tradiției lucrează pentru a proteja patrimoniul.
Veți găsi o listă neexhaustivă a acestor profesii și poate că aceasta va da naștere unei vocații:
-
Arhitecții
(stabilesc conceptele de restaurare și coordonează procesul) -
Inginerii constructori
(asigură siguranța structurii) -
Inginerii instalatori
-
Restauratorii
(se ocupă de picturile murale, piatră, lemn, metal, sticlă, ceramică; sunt cei care restaurează componentele artistice ale construcțiilor) -
Meșterii restauratori
Biserica de lemn din Păltineasa, Bistrița-Năsăud
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_P%C4%83ltineasa#/media/File:Biserica_de_lemn_din_Paltineasa01.jpgLocurile de conservare și diseminare
Unele obiecte de patrimoniu sunt păstrate în anumite locuri pentru a asigura cele mai bune condiții de conservare posibile.
Locurile de conservare sunt adesea și locuri de difuzare: ele permit accesul publicului la aceste obiecte.
În mare parte dintre cazuri, bunurile de patrimoniu construit își păstrează amplasamentul originar. Ele se găsesc „in situ”, acest lucru însemnând că se află în cadrul natural sau cadrul construit autentic.
Unele construcții au avut parte de mutări pe diferite amplasamente, cum este cazul multor biserici de lemn sau al unor construcții care și-au găsit locul în muzee.
Cauzele degradării sau ale distrugerii patrimoniului construit
Factorii naturali, schimbările climatice
Impactul schimbărilor climatice asupra patrimoniului cultural tangibil și intangibil sunt în mare parte neglijate.
Modurile de manifestare a schimbărilor climatice sunt:
-
Creșterea intensității fenomenelor meteorologice extreme
-
Creșterea precipitațiilor
-
Creșterea temperaturilor
-
Creșterea umidității scăzute a aerului
-
Modificările nivelului apelor freatice
-
Frecvența crescută a inundațiilor
-
Incendiile forestiere
-
Alunecările de teren
-
Eroziunea costieră
-
Creșterea nivelului mării
-
Seceta
Impactul asupra patrimoniului construit se manifestă prin:
- Erodarea fațadelor din piatră de calcar în părțile expuse la ploaie
- Accelerarea depunerilor pe fațadele expuse intemperiilor
- Cristalizarea sărurilor conținute în apa ridicată prin capilaritate de la baza pereților
- Efectele devastatoare ale ciclului îngheț-dezgheț
Exemple de situri amenințate
Veneția și laguna venețiană, monumentele istorice de pe malurile Senei, la Paris, Mont-Saint-Michele, Marea Barieră de Corali, Machu Picchu și altele.
Conflictul armat
În situațiile de conflict armat, distrugerea patrimoniului cultural face parte din daunele colaterale, dar, foarte des, este obiectul unei strategii bine gândite.
Un exemplu frapant este distrugerea intenționată a patrimoniului de către organizații teroriste. Conflictul armat și terorismul sunt sinonime cu distrugerea intenționată și vandalismul.
În țările aflate în conflict, tensiunea identitară este evidentă. Prin artă se construiește moștenirea națiunilor și, prin urmare, folosind arta, identitatea celuilalt poate fi distrusă.
Astfel, în situație de criză, vandalismul se manifestă în zonele în care se află muzee, biblioteci, situri și monumente, bunuri culturale și artistice.
În 1954, în eventualitatea unui conflict armat, a fost adoptată Convenția pentru protecția bunurilor culturale, cunoscută și sub numele de Convenția de la Haga. A fost o reacție la numeroasele distrugeri provocate de cel de-Al Doilea Război Mondial. Este primul tratat internațional cu vocație universală dedicat protecției patrimoniului cultural în cazul unui conflict armat.
Presiunile dezvoltării, globalizarea
Pentru a satisface cerințele turismului de masă, sau în cazul unei populații în creștere, politicile de urbanizare denaturează o parte a patrimoniului prin eliminarea acestuia din context, totul la presiunea dezvoltării imobiliare.
Globalizarea este o mare amenințare pentru patrimoniul cultural, în special pentru patrimoniul cultural imaterial.
Omogenizarea stilului de viață, accentuarea schimburilor comerciale, mobilitatea - toate acestea exercită o influență care, fie directă, fie indirectă, poate să influențeze practicile tradiționale și să le modifice.
În cazul patrimoniului construit, poate duce la pierderea totală a tradiției constructive și a modului de viață prin mimarea unui mod de viață fără legătură cu tradiția locuirii într-o regiune, generând contradicții sociale și economice.
Ignoranța, nepriceperea
Cunoașterea a ceea ce reprezintă patrimoniul cultural ar duce la mai puțin vandalism și la mai mult respect pentru bunurile culturale ale celuilalt.
În mod similar, creșterea gradului de conștientizare ar permite, de asemenea, o mai bună conservare și utilizarea unor tehnici mai adecvate în protejarea patrimoniului.
Convenția de la Haga (1954) încurajează luarea măsurilor militare pentru a sensibiliza personalul forțelor armate să respecte culturile și patrimoniul cultural al popoarelor.
Educarea soldaților în ce privește valorile patrimoniului cultural ar putea fi benefică. Dacă armatele ar fi conștiente de importanța culturală a anumitor obiecte sau clădiri, atunci daunele colaterale ar fi reduse.
În general, oamenii nu sunt foarte conștienți de aspectele legate de patrimoniu și de valoarea de neînlocuit. Cu toate acestea, moștenirea culturală a unei țări participă la crearea identității acesteia.
Vandalismul, arta stradală
Vandalism
Termenul de vandalism vine de la vandali, membri ai unei hoarde germanice care, în secolul al V-lea, a izgonit Roma, înainte de a invada și devasta Galia, sudul Spaniei și Africa de Nord.
Acest termen a apărut în 1793, menționat de Henri Gregoire, episcopul constituțional al orașului Blois (Franța), care a folosit cuvântul într-un raport pentru a desemna atitudinea distructivă a unei părți a armatei republicane, ca urmare a Revoluției Franceze.
Există un tip de vandalism cauzat de timp, dar și un vandalism cauzat de sărăcie și de ignoranță; de exemplu, atunci când un stat nu își poate menține monumentele și siturile istorice așa cum sunt sau când trebuie să le sacrifice imperativelor de dezvoltare.
În Egipt, la începutul anilor '60, construcția barajului Aswan amenința să scufunde situl Abu Simbel, care stătea pe malul Nilului încă din secolul al XIII-lea î.Hr.
O echipă internațională de ingineri a organizat, sub auspiciile UNESCO, salvarea templelor lui Ramses II, care au fost tăiate în blocuri, transportate și apoi reconstituite pe un nou amplasament, la o cotă mai înaltă, dar tot pe malul apei.
Noțiunea de vandalism a evoluat foarte mult. Sensul cuvântului a fost extins cu mult peste un simplu atac asupra patrimoniului, pentru a desemna distrugerea sau degradarea nediferențiată, dăunătoare și gratuită a bunurilor mobile sau imobile, publice sau private.
Vandalul de astăzi este cel care atacă orice:
-
sparge ferestre
-
arde mașini
-
dărâmă monumente
-
acoperă ziduri cu graffiti
Odată cu dezvoltarea tehnologiilor informației și ale comunicațiilor, există acum un așa-numit vandalism electronic, care implică în mod intenționat deteriorarea programelor și a datelor aflate pe un computer, prin viruși sau alte programe care pot interfera cu accesul la date sau funcționarea corectă a sistemului informatic.
Dacă patrimoniul cultural este considerat „patrimoniu identitar”, atunci actele de vandalism pot fi considerate „crime împotriva umanității”.
În ultimele două secole, vandalismul s-a manifestat în principal în legătură cu ideologiile totalitare dornice să facă o „curățare totală” a trecutului.
Acesta a fost cazul Marii Terori din Franța, în 1793-1794, cu jefuirea bisericilor, a cimitirelor și a castelelor.
Mai târziu, în Europa ocupată de Wehrmacht, sinagogi, dar și monumente civile și orașe întregi, precum Varșovia, au fost distruse. Distrugerea în Afganistan de către talibani a statuilor lui Buddha de la Bamiyan, distrugerea unor secțiuni ale orașului antic Palmyra din Siria sunt rezultatul aplicării unei ideologii totalitariste inspirate de o lectură obtuză a textelor religioase.
Graffiti este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.
În prezent, graffiti se referă la inscripții sau imagini pictate sau gravate pe pereți sau alte suprafețe publice sau private care nu sunt destinate acestui scop.
Când este făcut fără consimțământul proprietarului, constituie vandalism.
Motivele apariției fenomenului graffiti
Graffiti reprezintă, în primul rând, comunicare și servește la răspândirea unui mesaj, de exemplu a unui mesaj politic în condiții de ilegalitate (semnul „V” desenat pe ziduri în vremea unor regimuri totalitare, mesaje naționaliste în perioade de ocupație străină etc.).
Aceste înscrisuri și desene ridică probleme de gestionare și conservare a monumentelor, ele fiind eliminate periodic de către proprietari sau de administrația publică locală.
Ca și în alte locuri și timpuri, aceste forme de scriere sunt, de fapt, și surse importante pentru istorici, antropologi și sociologi.
Graffiti înseamnă uneori artă vizuală, literatură sau umor, manifestare a spiritului uman, poetică prin aspectul ei efemer și altruistă prin modul său de difuzare.
În cele din urmă, unele graffiti sunt pur și simplu vandalism, incivilitate.
Deseori, graffiti își arogă calități estetice, dar sunt și o formă de limbaj secret, destinat să fie înțeles de o comunitate limitată și iritant pentru publicul larg, care înțelege că imaginile nu îi sunt destinate.
Remedierea efectelor generate de graffiti
Suprafețele acoperite pot fi tratate cu unelte și tehnici cum ar fi:
-
jetul de apă de mare presiune
-
sablarea
-
hidrogomajul sau folosirea solvenților
-
aerogomajul
(șlefuirea la presiune scăzută cu minerale biodegradabile și minerale neutre din punct de vedere chimic) -
curățarea criogenică
Consecințele actelor de vandalism
Consecințele vandalismului sunt:
- distrugerea, degradarea sau deteriorarea, cu intenție, a proprietății private
- prin pierderea monumentelor și a bogăției de neînlocuit, vandalismul induce o vedere trunchiată a istoriei atunci când părți întregi ale unei culturi dispar ca urmare a vandalismului în masă
- interesul pentru o clădire ce este amenințată, distrusă parțial sau total crește imediat. Actele de vandalism au, în general, un efect asupra publicului, care recapătă conștiința valorii unui patrimoniu atunci când acesta este atacat
- vandalismul, fiind șocant, determină mobilizarea opiniei. Adesea, a generat mișcări de solidaritate, deoarece atinge un punct sensibil și stârnește emoții.
Vandalismul provoacă într-adevăr reacții de emoție, indignare, nostalgie. De aceste reacții pot beneficia bunurile de patrimoniu construit.
Street art
Desenele graffiti au fost prezentate ca o formă de artă urbană interzisă prin lege, dar există și varianta legală, numită artă stradală (street art).
Opera realizată prin această tehnică este ușor de identificat, pentru că este realizată în timp îndelungat, fără stresul fugii la apariția autorităților publice; se poate realiza pe mari suprafețe, conform unui concept bine stabilit.
Prevenirea vandalismului
Vandalismul poate fi prevenit prin:
- identificarea vandalilor și înțelegerea motivării acestora
- amenajarea unor zone speciale pentru graffiti, cu aspect atrăgător și accesibile
- instalarea unui sistem de iluminat adecvat
- instalarea unui sistem de camere de luat vederi
- întreținerea permanentă
- elaborarea unor proceduri de intervenție rapidă
- creșterea gradului de conștientizare a tinerilor, a adolescenților, pentru că majoritatea nu consideră vandalismul ca fiind un act de mare gravitate
- creșterea gradului de conștientizare a populației asupra importanței supravegherii comunitare
Conceptul de patrimoniu este fundamental în cultura contemporană și rămâne unul complex din cauza pluralității sale.
Deși este esențial pentru toți să păstreze bunurile culturale, nu este ușor pentru tineri să aibă discernământul și cultura necesare pentru a le înțelege și a le selecta.
Acțiunile implementate de instituțiile de profil în parteneriat cu profesioniștii specializați, structurile culturale, muzeele, asociațiile sunt imperios necesare pentru că apelează la imaginația creatoare a tinerilor, permițându-le să se adapteze la valorile culturale ale trecutului lor.